Soluții utile în timpul crizei pentru parteneri și instalatori

Integral Mobile

În prezent ne confruntăm cu toții cu dificultăți enorme. Echipa Schrack Seconet dorește să vă sprijine și să vă asiste pe dvs., cei care sunteți partenerii noștri, în cel mai bun mod posibil.

Cei care înțeleg rapid noua situație și țin pasul cu nevoile în schimbare ale clienților vor fi de două ori mai utili și vor putea folosi eficient această perioadă fără precedent pentru a face chiar îmbunătățiri. Sănătatea și siguranța clienților, partenerilor și angajaților noștri este prioritatea noastră supremă - dorim să vă arătăm ce puteți face pentru a proteja și cum să oferiți clienților, soluțiile potrivite în aceste timpuri dificile. Niciunul dintre noi nu trebuie să uite că protecția eficientă împotriva incendiilor este întotdeauna importantă, chiar și sau mai ales în timpuri de criză. Indiferent de numărul de persoane prezente la sediul companiei, un incendiu poate izbucni oricând, de exemplu, din cauza unor defecte tehnice. 


Chiar dacă distanțarea socială este acum prioritatea numărul unu a tuturor, ne reunim totuși virtual deoarece comunicarea este esențială în astfel de timpuri. Cel mai bine este să luați legătura cu clienții și să îi întrebați în mod specific despre dificultățile și circumstanțele lor particulare. Aceasta ne permite să găsim soluția optimă pentru fiecare.

Când comunicați, puteți afla unde este posibil accesul, ce întreprinderi sunt închise complet, ce cerințe există și dacă există planuri care continuă să fie amânate etc.


1. Întreprinderile unde este posibil accesul

Există și companii care rămân deschise, cel puțin parțial, și chiar clădiri și instituții cum ar fi universitățile și școlile sunt încă deschise.

Chiar acum este momentul ideal pentru

efectuarea întreținerii

modernizarea sistemelor


Întreținerea

Indiferent de criza actuală sau de modul în care este folosită în prezent o clădire, efectuarea întreținerii este necesară în continuare. Ca urmare a reducerii activității și a prezenței reduse a persoanelor, acum este momentul pentru efectuarea acestui tip de lucrări. Se poate lua în considerarea devansarea lucrărilor de întreținere în toleranțele admise. Dacă există mai puține persoane în companie, procesele de activitate nu vor fi perturbate și personalul de întreținere va putea lucra nestânjenit și mai eficient. Informați clientul asupra acestui aspect și începeți să faceți programări astăzi!


Modernizarea 

Aceleași indicații sunt valabile pentru modernizările de sisteme. Protecția împotriva incendiilor este și va fi întotdeauna importantă și nu trebuie neglijată, mai ales acum. Ar avea sens să se folosească această perioadă pentru optimizarea sistemelor și îmbunătățirea protecției împotriva incendiilor. Abordați subiectul în următoarea conversație cu clientul dvs. - există întotdeauna subiecte neplăcute care au fost lăsate deoparte prea mult timp sau pentru care nu s-a găsit niciodată timp. Dar acum este momentul pentru orice implementări. Poate clientul are versiuni de software mai vechi care nu respectă standardele curente în materie de siguranță. Acum se pot efectua extinderi practice sau modernizări care au devenit necesare ca urmare a schimbării reglementărilor și sistemul poate fi actualizat prin instalarea celor mai recente versiuni de software.

Companiile care și-au limitat în prezent activitatea pot folosi această perioadă pentru a înlocui componente ale sistemelor. De exemplu, detectoarele murdare, care vor trebui înlocuite oricum curând, pot fi înlocuite imediat.

Desigur, acum ar fi momentul oportun pentru modernizarea sistemelor vechi cu componente noi. Datorită compatibilității probate în ambele sensuri a produselor noastre, fiecare sistem poate fi extins și modernizat ușor fără perturbarea activității în desfășurare dacă acțiunile se realizează în această perioadă.


2. Întreprinderile la care în prezent accesul nu este permis sau este dificil

Multe companii sunt fie închise complet, fie oferă doar acces foarte restrâns sau nu oferă acces tehnicienilor sau companiilor externe. Acest tip de situație este desigur diferit și implică dificultăți excepționale. Indiferent de defecțiunea unui sistem, în absența cunoașterii cauzelor și a efectelor, un specialist trebuie să efectueze întotdeauna o analiză pe teren.

 

Accesul de la distanță prin soluția Integral Remote de la Schrack Seconet asigură cea mai bună soluție la această problemă.

Toți clienții noștri, care folosesc accesul de la distanță, se descurcă bine. Sunt pregătiți perfect pentru exact acest tip de situații și fac cunoștință cu avantajele pe care le are de oferit soluția Integral Remote.

Cu Integral Remote, se pot apela oricând de la distanță informații despre sisteme. Detectorul este doar murdar, dar altfel încă funcțional? Integral Remote vă permite să stabiliți de la distanță aceasta, permițându-vă să decideți rapid dacă este necesară trimiterea unui tehnician pe teren. Depanarea se poate efectua imediat de la distanță pentru cazuri care implică un detector murdar și se poate face o programare cu un tehnician pentru o dată ulterioară. În acest mod se pot evita vizitele de service pe teren care nu sunt absolut necesare. Aceste vizite devin necesare doar când nu mai este garantată protecția împotriva incendiilor. Astfel, se minimizează contactul direct fără afectarea negativă a protecției împotriva incendiilor.

Desigur, asistența este întotdeauna la îndemână pentru cei care nu dispun încă de acces de la distanță. Pentru a beneficia în viitor de acest serviciu, este necesară o singură vizită a unui tehnician pentru instalarea sistemului de acces de la distanță. Cu un permis, această cerință nu ar trebuie să pună probleme. O singură programare coordonată este suficientă și se asigură respectarea tuturor măsurilor de precauție. Această soluție este desigur preferabilă unei vizite de urgență într-un moment nedeterminat dacă sistemul se defectează în mod neașteptat mai târziu. De asemenea, aveți opțiunea de a instala Integral Remote pe teren prin intermediul unei rețele intranet existente și împreună cu departamentul IT al clientului. Suntem siguri că veți găsi soluția optimă pentru fiecare client la discutarea împreună a opțiunilor.

Un avantaj deosebit, dată fiind situația curentă, este inspecția de service realizată de o singură persoană pe care o face posibilă soluția Integral Remote, simplificând astfel întreținerea. Dacă anterior era necesară prezența a cel puțin doi tehnicieni, acum unul este suficient. Prezența a doi tehnicieni pe teren ar crește riscul de infectare pentru toată lumea și, în plus, servirea clienților este cu atât mai eficientă printr-o prezență redusă. Cu toate acestea, inspecțiile de service realizate de o singură persoană nu sunt disponibile doar în situațiile instalării permanente a soluției Integral Remote, ci pot fi configurate rapid temporar pe orice sistem cu tehnologie IP prin intermediul unui router mobil. 


Desigur, specialiștii noștri vă stau la dispoziție pentru a vă ajuta și a vă da sfaturi și informații detaliate oricând acestea sunt necesare. Puteți conta pe ajutorul nostru în astfel de timpuri.

Mai multe informații despre produsele și soluțiile noastre se găsesc în secțiunea de descărcări de mai jos și în videoclipul despre Integral IP.

In order to continuously improve our service for you, we use cookies on our website. Further information on cookies and data protection can be found here. By using this website you agree to the use of cookies.

Estimado visitante,

Estamos en proceso de mejora de nuestra página web con una versión en español.
Entretanto puede visitar la página web en inglés y descargar nuestro catálogo pinchando aquí.


La empresa, con sede central en Viena, desarrolla, diseña y fabrica sistemas de comunicación en Austria.

VISOCALL IP es un sistema de tecnología IP utilizado en hospitales y residencias de mayores de gran flexibilidad que permite la integración junto a sistemas existentes de comunicación hospitalaria. VISOCALL IP gestiona las llamadas de paciente enfermería mediante tecnología IP, así como el control de TV, Radio, Sistemas de entretenimiento y otros sistemas en una única plataforma.

La red, basada en tecnología IP, constituye una manera económica, segura y ampliable, por todas sus funciones, para el sector sanitario. VISOCALL IP está certificado por VDE 0834, que asegura la fiabilidad y disponibilidad permanente ALL IN ONE, ONE FOR ALL.